Istoria modei și tehnici de croitorie
Moda și diferitele tehnici de croitorie reflectă într-un mod deosebit evoluția cronologică a articolelor vestimentare. Hainele reprezintă o nevoie de bază pentru toți oamenii.
Evoluția îmbrăcămintei și moda sunt strâns legate de schimbările pe care le-a suferit societatea din punct de vedere ideologic, religios, cultural și politic. Astfel că, prin intermediul diferitelor reprezentări artistice care aveau scopul de a promova și a înfățișa o nouă latură despre ceea ce se numește croitorie, putem ști cu siguranță cum au trăit oamenii în funcție de condiție, de timp și de momentele religioase.
Pe parcursul evoluției sale, articolele vestimentare erau confecționate din piele de animal, lână și produse vegetale precum bumbacul.
Moda reprezintă ceva foarte vechi – Ea începe cu apariția lui Homo Sapiens, unde hainele erau confecționate din pielea animalelor vânate. Mai apoi în neolitic, omul a învățat să țeasă și să brodeze.
Dacă vorbim despre primele civilizații, amintim faptul că în Egipt se făceau deja articole vestimentare mai elaborate, iar ca și material principal era folosit inul. În Mesopotamia, oamenii se îmbrăcau în șaluri lungi de lână care erau împodobite cu benzi strălucitoare, fire de pânză și pliuri.
Mesopotamia
Mesopotamia este situată între râurile Eufrat și Tigris, iar împreună cu Egiptul, aceasta a reprezentat un focar de civilizație, a cărui hegemonie a durat până în primul mileniu i.e.n. Având o influență mare asupra a tot ce înseamnă croitorie, îmbrăcămintea Siriei și a Persiei se influențează reciproc. Hainele din aceste zone, au un design constant și o broderie bogată din punct de vedere a țesăturilor.
Orașul persan și costumele lui
În secolul VI, orașul persan se afla pe platoul Iranului și a fost caracterizat de ferocitatea populației războinice în lupta prin excelență.
Broderia persană este încadrată în cercuri sau dreptunghiuri.
Ținutul persan este caracterizat de tunica numită Kandys. Aceasta este decorată cu figuri brodate numite Kaunace. Numele acestora a fost dat de către o pânză groasă de franjuri din care erau făcute.Tunica era caracterizată prin mâneci largi cu falduri la coate.
Costumul soldaților era reprezentat de o tunică dreptunghiulară cu mâneci lungi și înguste, iar pantalonii lungi erau numiți anaxiride.
Arcașul regal purta haine cu mânecă lungă, largi și pliate. Acestea erau fixate cu mâneci și extrem de fastuoase din punct de vedere al broderiei.
Designerii se folosesc de cinci elemente de bază: forma, culoarea, textura, căderea și echilibrul liniei. Aceasta din urmă include toate caracteristicile îmbrăcămintei care influențează silueta. Aceste elemente sunt folosite pentru a crea un anumit stil fiecărui articol vestimentar.
Toate opțiunile diferite care sunt oferite de către acești factori importanți, s-au multiplicat de-a lungul anilor. Spre exemplu, în Egiptul antic a fost produsă o țesătură care era ideală pentru climatul cald. Aceasta s-a bucurat de o mare popularitate.
Datorită faptului că această țesătură era dificil de vopsit, ea a rămas albă. Egiptenii au creat folii din țesătură, care foloseau la confecționarea articolelor de îmbrăcăminte cu drapaje și forme extrem de frumoase.
În urma acestor momente, s-a născut unul dintre cele mai durabile stiluri din toată istoria modei.
Egiptul antic și diferite tehnici de croitorie
Oamenii care făceau parte din clasele mai sărace se îmbrăcau cu mai puține elemente precum schenti. Astfel că, putem observa o multitudine de diferențe în material în ceea ce privește ierarhia socială a celor care o folosesc.
Costumul claselor superioare, al Faraonului și al curții sale era numit kalasyris. Aceasta era caracterizată printr-o tunică lungă, extrem de subțire, transparentă, era decorată cu pietre prețioase precum turcoaz, lapis lazuli, coral, abanos și carapace de broască țestoasă și aur.
Loriga era un costum purtat de către femei, strâns pe corp și realizat dintr-o țesătură de fibre similară ochiurilor de plasă.
De regulă, oamenii mergeau cu picioarele goale, însă, cu toate acestea, mai purtau și sandale din fibră de papirus.
Datorită faptului că în Egip climatul era unul foarte cald, bărbații și femeile își rădeau capetele, iar părul de pe corp era eliminat. Toate aceste metode contribuiau la menținerea unei bune igiene.
Clasa superioară impunea purtarea unor peruci și ornamente variate. Printre cele mai cunoscute veșminte pentru cap, amintim pe cele de inspirație religioasă Mitra, designul ovoidal decorat pe partea din față cu aur, capul de șoim sau Aspicul.
Bijuteriile aveau funcție estetică, mitică și religioasă. Se purtau brățările, platoșele, cerceii, inelele și colierele mari.
Grecia antica
Despre croitorie și țesăturile din Grecia antică vorbim în continuare. Ca și țesături, erau folosite inul, lâna, bumbacul și mătasea. La acel moment, moda reprezenta o formă de diferențiere socială: țăranii se îmbrăcau în piei tăbăcite și îmbrăcăminte din lână groasă, pe când clasele superioare purtau tunici confecționate din in sau lână care se numeau quuiton. Femeile obișnuiau să poarte o tunică lungă care se numea Peplos.
În jurul anului 3500 i.Hr. cultura antică de la marginea Mării Mediteranene, a avut o organizație politică reprezentând orașul-stat (Polis). Aceste două orașe care prezentau o mare importanță în Grecia, au fost Atena, leagănul culturii greacă și Sparta, leagănul militarismului.
Grecii au fost cei care au creat criteriul clasic al frumuseții, care reflecta armonia dintre părți. Designul grecesc utliza în mod constant benzi cu motive decorative de origine arhitecturală.
Bumbacu și mătasea
Materialele care se foloseau în croitorie și în confecționarea articolelor vestimentare erau lâna, bumbacul egiptean și mătasea.
Costumul de bază a civilizației greacă era chitonul. Format din doua fețe regulate unite, iar acestea erau fixate la nivelul umerilor cu ajutorul unor broșe.
Atunci când tunica acoperea doar un singur umăr, aceasta se numea exomida. Femeile purtau Peplos, o pânză dreptunghiulară care era fixată prin intermediul unor cleme plasate pe chiton.
Agletisul era reprezentat de două țesături dreptunghiulare lipite între ele și plasate de-a lungul brațului cu ajutorul unor cleme și agrafe.
Femeile mai purtau și Pharos. Această îmbrăcăminte feminină complementară era purtată ca pe un șal și era plasată în poziție oblică în jurul corpului.
Himatia era o mantie grecească, care avea un design dreptunghiular și era plasat pe corp sau pe cap, cu scopul de a acoperi organismul și a îl proteja de frig. Măsura cca 3 metri lungime.
Toți filozofii greci au utilizat Himatia ca și costum de bază, iar această îmbrăcăminte înfățișa criteriul de simplitate care era promovat de către cultura greacă ca și simbol al eleganței.
Rămâi aproape și află în continuare despre secretele, istoria și începuturile acestei arte. Despre croitorie și țesăturile speciale care au fost folosite încă de la începutul civilizației vom vorbi în articolele următoare.