Despre croitorie și istoria costumelor englezești

Noi o numim mătase naturală. Cel mai prețios și mai îndrăgit material din lume. Pentru prima dată, mătasea a fost cultivată în China, la curtea împăratului Gongsun Xuanyuan. Acesta mai era numit și împăratul Galben. A fost un înaintaș al tribului care a pus bazele primei dinastii a Chinei.

Te invit să afli din acest articol, uimitoarea poveste a mătăsii naturale și cum a reușit aceasta să schimbe întreaga lume.

O mătase naturală de legendă

Se spune că într-o zi, împărăteasa Leizu, soția Împăratului Galben, a ieșit să se plimbe în gradina regală. Aceasta s-a așezat la umbra unui dud și a început să își savureze ceaiul. În momentul acela, coconul unui vierme de mătase a căzut în ceașca acesteia. Apa clocotită a desfăcut firul care înconjura coconul. Imediat, împărăteasa a realizat faptul că poate utiliza firele de mătase naturală, cu scopul de a crea o țesătură.

Aceasta a reușit să își convingă soțul să-i dăruiască o pădure de dud. Acolo, Leizu a început să crească viermi speciali de mătase.

Împărăteasa a rămas în istorie și este cunoscută ca inventatoarea tamburului de mătase naturală. Acest instrument unește filamente fine într-un fir suficient de puternic pentru țesut.

Tot ea a fost cea care a inventat primul război de țesut mătase. Treptat, producția de mătase naturală a fost încredințată femeilor din China. Aceasta a fost păstrată cu grijă ca fiind unul dintre secretele de stat. Ramura care se ocupă de cultivarea viermilor de mătase se numește sericicultură. Aceasta a devenit o preocupare sacră. Metodele de fabricare a mătăsii erau confidențiale. Dezvăluirea acestora era pedepsită cu moartea.

Pentru o perioadă de 30 de secole, chinezii au reușit să păstreze acest secret. Fabricau doar pentru ei produse din mătase. Confecționau îmbrăcăminte, covoare pentru perete, decoruri religioase și picturi.

Mătase naturală – Despre drumul ei pe întreg continentul

Pe la sfârșitul mileniului al treilea, împăratul Qin Shi Huang Di, care făcea parte din dinastia Han, a realizat care sunt avantajele creării unui comerț cu triburile rivale din Asia Centrală.

A fost atras în mod special de perspectiva obținerii cailor Fergana. Aceste exemplare aparțineau popoarelor din regiunea Indiei și din regiunea de nord-est a Iranului.

Aceste exemplare de cai erau mult mai mari decât caii existenți în China la acel moment. Din acest motiv, ei puteau fi foarte valoroși din perspectivă militară.

În momentul în care a observat interesul celorlalte popoare pentru materialul din mătase chinezească, toți cei care făceau parte din dinastia Han au realizat faptul că pot vinde materialul și schimbul cailor.

Acest aspect a reprezentat începutul comerțului dintre China și piețele din Occident. Astfel că, datorită cailor Fergana, mătasea naturală începea să facă primii pasi din drumul sau către târgurile de la Marea Mediterană și către Roma.

Coreea și începutul maiestros al producției de mătase natural

Monopolul chinezilor asupra producției de mătase naturală a început să se piardă din secolul I i.Hr. În momentul acela, cunoștințele de sericicultură ajunseseră deja pe teritoriul Coreei. Însă, a mai durat o perioadă îndelungată până să ajungă și în Occident.

Din cauza războaielor dintre Imperiul Roman și cel Sasanian, s-a interupt comerțul cu Asia. Acest aspect l-a determinat pe împăratul bizantin Iustinian să înființeze propriul centru de producție a mătăsii naturale.

La începutul primului secol d. Hr Iustinian le-a încredințat călugărilor sarcina de a procura și a aduce ouă de viermi de mătase tocmai din China. Călugării obișnuiau să înfășoare ouăle în balegă de animale pentru a le menține o temperatură optimă.

Au reușit să le scoată de pe teritoriul Chinei prin intermediul bastoanelor, acolo unde ouăle erau introduse.

Când viermii au ajuns în Bizant și au început să eclozeze, aceștia erau hrăniți cu frunze de dud. În felul acesta, Imperiul Roman a reușit să crească mătase naturală.

Fascinația pentru prelucrarea prețiosului material a continuat vreme de secole. Mătasea naturală a început să fie produsă și de către țesătorii talentați ai Frantei, Angliei, Germaniei, Italiei, Elvetiei și Japoniei.

În anul 1804, Joseph Marie Jacquard a reușit să perfecționeze metoda de producere a țesăturilor din mătase cu model. Astfel că, mătasea naturală care era imprimată era obținută prin folosirea unor cartele perforate. Această metodă a reprezentat la momentul acela o adevărată revoluție în ceea ce privește tehnica țesătoriei.

În prezent, războaiele de țesut ale lui Jacquard s-au computerizat și nu mai au cartele perforate. Cu toate acestea, mătasea naturală Jacquard a rămas și în zilele noastre una dintre cele mai căutate și mai apreciate țesături din întreaga lume.

Datorăm acest lucru calității superioare și rezistenței materialului care a fost obținut prin tehnica patentată a lui Joseph.

Cum se obține un fir de mătase naturală?

Procesul prin care se obțin firele de mătase naturală de pe coconii viermilor nu este unul ușor. Pentru doar 10 grame de ouă sunt necesari cel puțin 30 de metrii pătrați de spațiu. Pentru hrănirea a 100 de grame de ouă este necesar un hectar de livadă de duzi.

Perioada de incubație a ouălor este de două săptămâni. Larvele au nevoie de o lună întreagă pentru a crește și produce coconi. Aceștia din urmă sunt recoltați în 10 zile. În condiția în care nu se intervine în tot acest timp, larva se transformă în molie, stricând în felul acesta coconul și firul de mătase.

În cele mai multe dintre crescătorii, larvele sunt distruse prin intermediul anumitor tratamente termice, iar apoi coconul este livrat către fabricile de mătase.

Coconul este introdus într-o soluție slab alcanina. Aceasta favorizează dizolvarea sericinei și dezlipirea firelor. Mai apoi, firul rezultat este curățat, dublat și răsucit. La finalul acestui proces se obține firul industrial de mătase.

Beneficiile țesăturilor din mătase natural

Mătasea naturală este moale, este fină și rezistentă. Are totodată o strălucire aparte, acest aspect oferindu-i un statut de produs de lux.

Aceasta are și o mulțime de beneficii:

  • Ne protejează împotriva frigului, a umezelii și a căldurii
  • Este hipoalergica și nu se șifonează repede
  • Toate țesăturile din mătase naturală prezintă o conductibilitate termică și elecrita scăzută.